FOTO EXCLUSIV** Băcilă a fost externat: „Nu am nimic cu Gardoș!” Prima reacție și care e starea lui după operație

Redactor:
Robert Zamfir
FOTO EXCLUSIV** Băcilă a fost externat:
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: „Nu mă gândesc la contract, la bani, la altceva. Acum vreau să trec de durerea asta. Am văzut ce e pe aici pe la spital. Poți să ai toți banii din lume, dacă ești în locul lor aici, nu e bine. E groaznic ce e aici”, a spus Băcilă la ieșirea din spital.

Jucătorul celor de la Pandurii a menționat că deși este conștient că va urma o perioadă grea de recuperare, este mai optimist acum. „Mă simt mai bine, mă bucur că s-a terminat în sfârșit. Acum urmează o perioadă foarte grea pentru mine, mă duc acasă, am sprijinul familiei, e altceva. O să încerc să revin mai puternic. Soția m-a ajutat foarte mult și îi mulțumesc pentru asta. Sunt mai optimist, cred că se și vede. Azi am pus piciorul în pământ, am mers puțin, mă doare, e normal să mă doară, n-am ce face. E bine că nu e fractura foarte urâtă„, a mai spus el.

Cosmin Băcilă crede că în șase luni de zile va reveni pe terenul de fotbal. „Într-o lună și jumătate voi veni la un nou control, cam în trei luni mi-au spus că o să se repare, în șase luni o să alerg, cred că o să fie bine”, a explicat el.

Mijlocașul a precizat că nu îi poartă ranchiunină lui stelistului Florin Gardoș, cel care l-a accidentat. „N-am mai vorbit cu cei de la Steaua. Eu cu Gardoș n-am nimic. Pe moment, am zis și eu «Bă, uite ce mi-a făcut ăsta, m-a nenorocit», eram nervos. Dar pe urmă am gândit mai bine și mi-ajunge mie răul pe care îl am, să nu-i mai fie și lui”, a adăugat Băcilă.

Fotbalistul formației Pandurii Târgu Jiu, Cosmin Băcilă, a fost externat, vineri, din Spitalul Universitar de Urgență Elias, la trei zile după operația suferită.


Marți, Cosmin Băcilă a fost operat pentru fractura transversală de la oasele gambei stângi, starea lui fiind bună, iar peste șase luni și-ar putea relua activitatea sportivă. Cosmin Băcilă a fost operat la Clinica de Ortopedie a Spitalului Universitar de Urgență Elias, de o echipa de medici condusă de conferențiar doctor Horia Orban, șeful clinicii. Fotbalistul echipei Pandurii Târgu Jiu va începe recuperarea funcțională, pentru menținerea tonusului muscular. Procesul de recuperare va dura șase săptămâni și va fi asociat cu kinetoterapie pentru articulații. Dacă evoluția va fi favorabilă, fractura se va consolida peste trei luni, Cosmin Băcilă putând să își reia activitatea sportivă peste șase luni.

Cosmin Băcilă a fost transportat de urgență la spital după ce a suferit o accidentare gravă, duminică seară, la meciul cu Steaua, scor 2-1, din etapa a VII-a a Ligii I. Băcilă a fost faultat dur de stelistul Florin Gardoș, în minutul 87. El a fost scos de pe teren cu ambulanța, jocul fiind întrerupt aproximativ șapte minute. Gardoș a fost eliminat după faultul comis asupra lui Băcilă, fiind suspendat miercuri pentru zece etape.
Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori calea exportului
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
Halep a primit INTERZIS. Decizie finală în circuitul WTA. S-a anunțat fix acum
Halep a primit INTERZIS. Decizie finală în circuitul WTA. S-a anunțat fix acum
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×